“Cartea lui Manuel” de Julio Cortázar
Traducerea inedită din Julio Cortázar e o întoarcere pe căi mai încâlcite în atmosfera “Şotronului”. Cartea e o performanţă de traducere, semnată de Lavinia Similaru pentru Editura Polirom.
Cei pentru care “Şotron” a fost cartea de suflet au ocazia acum să reintre în atmosfera nocturnă a flecărelilor la limita gravităţii care ţin împreună un grup pestriţ de sud-americani stabiliţi în Paris. Şi aici, ca şi acolo, eşti pus să ghiceşti cine spune povestea, şi acum amicii cu porniri de farsori iconoclaşti sunt uniţi în jurul unui copilaş, Manuel de astă dată (frăţior târziu şi livresc al micuţului Rocamadour din “Şotron”), şi aici cel care se spune povestea se ascunde cameleonic, pierzându-se deliberat în nenumăratele voci ale grupului. Şi în “Cartea lui Manuel” paginile curg încurcate în ironii şi se discută tot după codul afecţiunii, încropit în ore lungi de vagabondajul nocturn, jazz nebun şi kilometri de lecturi comune.
“Cartea lui Manuel” (1973) e scrisă la zece ani după “Şotron”.
Între timp, Franţa, şi nu doar Franţa, se resimţea, răvăşită de aerul tare al acelui mai ’68, care scosese în stradă toate protestele posibile, dar şi abuzurile care le-au întâmpinat cu promptă violenţă. Între timp, altfel de abuzuri, regizate de state mult mai puţin dispuse să stea la negocieri ori să tolereze portavoci vindicative gen “Libération”, umpleau puşcăriile în ţările Americii Latine. Zece ani, aşadar, între Rocamadour şi Manuel şi doar al doilea va ajunge să moştenească o carte de învăţături, pe care strada, şi nu doar noaptea- cum tentaţi am fi să credem, după lungimea discuţiilor afumate de Gauloise -, a făcut-o necesară.
În cartea făcută pentru vremea când micul Manuel va ajunge ca unul dintre ei, prietenii care complotează proteste politice şi farse antiburgheze îi lipesc ştiri adunate din ziare, probe ale abuzurilor, decupate cu foarfeca din cotidianul violent al Americii de Sud şi al Franţei deopotrivă. Ştiri discutate de conclavul sud-americano-francez şi traduse, după caz, ca toată lumea să le priceapă. Ceea ce se recuperează din ziare şi scrisori e întors pe toate feţele, în ritualuri cu mate, care au darul de a răsturna seriozitatea în glumă şi aluziile mărunte în interogaţii încruntate. Iar în discuţiile lor intră şi istoria, şi morala, şi dragostea, şi lumea veche, şi halucinanta realitate a zilei, şi Argentina cu tot cu nostalgie, şi toate celelalte lucruri care le suprasaturează vieţile de întrebări şi de tot atâtea pretexte pentru întâlniri.
E mai mult experiment în “Cartea lui Manuel”, care, în alt ritm decât “Şotronul”, pretinde propriile reguli de lectură. Vocea şi persoana pot să se schimbe în aceeaşi frază, conversaţiile sunt subminate de vise şi monologul interior al unuia ajunge să se suprapună, în aceeaşi pagină, cu replicile celorlaţi, care toacă alte subiecte. În preajma lui Manuel, moştenitorul comilitonilor de avangardă, decupajele din ziare ţin de aceeaşi realitate ca şi meditaţiile, vocalizate sau nu, despre natura realităţii sau despre eşecul de a-i vorbi cu adevărat celuilalt.
E mult mai mult manifest aici şi mai mult social faţă de ceea ce era în “Şotron”, fără ca asta să însemne musai realism, ci doar poveste: una cu nişte tineri angajaţi, pe care riscul complotului politic nu-i smulge din regimul lor particular de viaţă, care e jocul, indiferent de consecinţe. “Cred mai mult decât oricând”, se spune undeva la începutul cărţii, “că lupta pentru socialismul latino-american trebuie să înfrunte oroarea cotidiană adoptând singura atitudine în stare să-i aducă într-o zi victoria: păzind cu grijă şi cu sârguinţă posibilitatea de a trăi aşa cum ne-o dorim pe viitor, cu toată dragostea, jocul şi bucuria pe care le presupune”.
Şi aici Cortázar respectă regulile acestei convenţii prin joc la toate nivelurile şi dă drumul hazardului şi în frazare, şi în curgerea poveştii. Impresia e de loc familiar, la care te întorci ştiind că nisipurile mişcătoare după care se mişcă textul descoperă, de fapt, acelaşi teren, fertil tuturor poveştilor argentinianului, în care fluctuaţia între realitate şi jocurile minţii e literă de lege.
Preț 34.95 lei
Video
- Întâlnire ClubLiteratura.ro: Liviu Mihaiu, Radu Paraschivescu, Răzvan Popescu despre utopia lui Crumey
- Întâlnire ClubLiteratura.ro: despre "nebunia" lui Sebastian Faulks cu Bianca Ioniţă şi C. Teodorescu
- "Tropicul Capricornului" în lectura lui Tudor Chirilă
- Întâlnire ClubLiteratura.ro: despre război şi ororile lui, cu Ion Caramitru...
- Întâlnire ClubLiteratura, marți 12 mai: despre Javier Marias cu Maria Dinulescu, Dragoș Bucurenci, Cristina Levitchi...
- Întâlnire ClubLiteratura: Despre sacru şi profan la William Golding, cu Mircea Mihăieș
- Întâlnire ClubLiteratura.ro: despre Quo Vadis (vol.1) cu Ioan T. Morar, Cristian Teodorescu şi Jaroslaw Godun
- Întâlnire ClubLiteratura.ro, marţi 7 aprilie: despre "Pavilionul canceroşilor" cu Emil Hurezeanu şi Robert Turcescu
- Întâlnire ClubLiteratura, marți 31 martie: despre ”Pavilionul canceroșilor” cu Andrei Gheorghe, Pavel Lucescu...
- Întâlnire ClubLiteratura: despre "Vârsta inocenţei" cu Emil Hurezeanu, Irina Margareta Nistor...

