La cei treizeci si doi de ani ai sai, Claire Castillon este deja ceea ce se numea pe vremuri o scriitoare „in toata puterea cuvantului“. Oricat de desueta ar putea parea aceasta afirmatie, ea poate fi oricand confirmata de oricare dintre cartile pe care le-a publicat pana acum. Este nu mai putin adevarat ca mass-media i-a facut un oarecare serviciu si tot adevarat este ca natura, cu accidentala ei milostivire, a pus si ea umarul umarul, asigurandu-i doi ochi negri naucitori si, in general, o prezenta fizica cu totul si cu totul agreabila. Dar dincolo de toate aceste inlesniri, Claire Castillon nu poate fi suspectata de nimic altceva decat de un talent greu de incadrat in sintagme.

Ceea ce frapeaza la Castillon este in primul rand un simt dur al umorului, un cinism seducator, putin compatibil, cel putin la o prima vedere, cu aparitia ei de o gratie vaporoasa. Un contrast cel putin bizar, dar fermecator. Tocmai din acest motiv Castillon si-a castigat un public fidel pana la fanatism. Nu are nici un rost sa pomenim despre o investigatie, dar probabil ca fanii ei cei mai infocati sunt barbatii (sau cel putin asa ar fi logic). Talent si frumusete, ambele inghesuite intr-o silueta delicata…, de asta avem parte mai rar. Un martisor de pret pe care doamnele il vor aprecia cu siguranta si pe care domnii ar trebui sa-l primeasca cu recunostinta.

Claire Castillon s-a nascut la 25 mai 1975 la Boulogne-Billancourt, o comuna din suburbii situata la aproximativ 8 kilometri de centrul Parisului, dar a copilarit la Neuilly, acolo unde parintii sai s-au mutat la scurt timp dupa nasterea ei. Se pare ca a avut o copilarie si o adolescenta fericita in sanul familiei, cel putin pana la varsta de 18 ani, atunci cand s-a confruntat cu prima criza de anxietate, ceea ce a determinat-o sa urmeze o metoda de tratament prin psihoterapie.

In 1995 termina cursurile facultatii de litere. Pentru a se intretine si pentru a socializa (Castillon recunoaste si astazi ca este o fire timida si tematoare) isi ia cateva slujbe marunte care, binenteles, nu fac altceva decat sa-i sporeasca lehamitea si sa o conduca in cele din urma la concluzia ca scrisul ar fi cel mai potrivit tratament impotriva angoasei zilnice, in orice caz, mult mai potrivit decat psihoterapia. Sansa ii surade la sfarsitul anului 1999, atunci cand editorul Anne Carrière ii accepta manuscrisul romanului Le Grenier, publicat in toamna anului 2000 (septembrie). Acest debut avea sa treaca aproape neobservat in mediile literare pariziene. Un an mai tarziu insa, o data cu publicarea celui de-al doilea roman, Je prends racine, Castillon reuseste sa fure atentia criticii, asigurandu-si astfel un loc special in peisajul literar francez, caci talentul care i se atribuie este dublat in mod evident de o prezenta fizica agreabila.

Episodul care i-a adus o imensa popularitate – si nu doar in randul publicului pasionat de literatura – s-a consumat in vara anului 2002, atunci cand, in urma unei recenzii mai putin magulitoare aparuta in publicatia Libération, Castillon i-a trimis autorului recenziei, jurnalistului Philippe Lançon, un colet ce continea testiculele unui animal pe care politia franceza, alertata de jurnalist, n-a reusit sa-l identifice. Urmarind inregistrarile camerei de supraveghere a oficiului postal de la care fusese trimis coletul, politistii au identificat repede faptasul, iar numita Claire Castillon a fost somata sa-i ceara scuze lui Philippe Lançon, cel care avusese la indemana cuvinte prea putin magulitoare la adresa romanului La reine Claude, publicat de Castillon in primavara acelui an. Cum insa Castillon nu a gasit de cuviinta sa-i ceara scuze lui Lançon, a fost nevoita sa-si petreaca o noapte la inchisoare pentru a medita la gestul sau, pe care politia franceza l-a gasit „regretabil“, cel putin in declaratia oficiala.

Poate datorita si acestui incident adus in fata opiniei publice, in noiembrie 2004, la scurta vreme dupa ce lui Castillon ii este decernat Le Grand Prix Thyde Monnier pentru romanul Vous parler d'elle (aparut in august , acelasi an), postul de televiziune TPS Star ii propune rolul de prezentatoare a unei emisiuni despre „orizonturile sexuale“, interzisa copiilor sub o anumita varsta. Dupa o oarecare ezitare, Castillon avea sa-si invinga timiditatea si retinerile si avea sa prezinte emisiunea „En attendant minuit“ pana in iunie 2005. O experienta pe care scriitoarea nu a considerat-o esentiala pentru cariera ei, ci mai degraba utila, recunoscand faptul ca lucrul la aceasta emisiune i-a redat libertatea.

In ceea ce priveste activitatea literara a ultimilor doi ani, Castillon a efectuat o schimbare de registru, trecand de la roman la proza scurta. Ultimele sale carti, Insecte si On n'empêche pas un petit coeur d'aimer, i-au adus o larga popularitate si dincolo de granitele Frantei, fiind traduse in douasprezece limbi (de la italiana, suedeza, germana pana la coreeana). Daca ne gandim si la cei doar treizeci si doi de ani pe care Claire Castillon ii poarta cu o gratie cand sprintara, cand seducatoare, avem toate motivele sa o consideram una dintre cele mai talentate scriitoare ale momentului. Prejudecata potrivit careia o personalitate mondena ricoseaza aiurea la contactul cu adevarata arta nu se potriveste in cazul lui Castillon. Este adevarat ca s-a aflat nu de putine ori in atentia ziarelor de scandal, mai ales datorita relatiei ei cu reputatul scriitor si om de televiziune Patrick Poivre d'Arvor, dar Castillon a reusit intotdeauna sa-si pastreze o aura de mister si candoare, provenite probabil dintr-un solid bun-simt.

Luca Marius

Claire Castillon s-a instalat in istoria recenta a literaturii franceze cu cinci romane, doua culegeri de povestiri si o piesa de teatru (2003) aceasta din urma nepublicata, dar adaptata si pusa in scena de compania de teatru Kaleido. Insecta este volumul care a facut-o celebra pe autoare si dincolo de granitele Frantei, fiind tradus in doisprezece limbi. 

 

Opere

Mihaela Ursa:

"Dragii mei, mă lasă inima. Tot mai frecvent în ultima vreme. Vineri, până s-au jucat copiii prin parc, mi-am luat Insecta lui Claire Castillon la lectură. Lecturile din parc trebuie să fie mereu uşurele, ca să-ţi permită ţie, părinte responsabil, să-ţi supraveghezi odraslele care se caţără, fug, alunecă, se leagănă, se ascund, sapă, construiesc, rulează, se îmbrâncesc etc. etc. etc. Ei bine, pruncii mi-au rămas perfect nesupravegheaţi până am terminat cartea, de altfel subţirică. Nu înţelegeţi din asta că a fost o lectură de plăcere. Aş zice acum, după ce mi-am mai revenit, că a fost una de fascinaţie morbidă. Nu m-am putut dezlipi de cartea lui Castillon cum nu-ţi poţi întoarce privirile dinspre un groaznic accident în derulare. Ca să vă explic cu spoiler, adică ruinându-vă plăcerea descoperirii, povestirile au următoarele subiecte:.."

 

Boyarul: „Scrise la persoana intai, mereu de catre un personaj feminin, cele 19 texte vorbesc nonsalant depre ura, frustrari, incest, boala, sila, infanticid si alte lucruri tenebroase ce pot aparea intre membrii unei familii.“
Citeste mai mult

obiectepierdute: „si mi-a placut si claire castillon, abia astept sa-i citesc un roman. pare ca si-a incercat mana pe proza scurta. desigur ca mizeaza pe socant si patetism, dar are Imaginatie.“
Citeste mai mult

Cinabru: „O carte pe care o recomand oricui. Fie place, fie dezgusta, ingrozeste, starneste ura. Oricare ar fi rezultatul, merita citita. Mai mult, trebuie citita. Claire Castillon este o voce aparte, cu un curaj deosebit de a spune ceea ce viseaza, un stil placut si echilibrat, o imaginatie maladiva, bolnava, dementiala. Un autor cu personalitate. Si genul de femeie pe care o iubesti cu adevarat, si te eviscereaza milimetru cu milimetru, fara a inceta insa sa iti zambeasca, secunda cu secunda. Si cand scriu eviscereaza, nu este o figura de stil.“
Citeste mai mult