Pentru cei patruzeci si opt de ani inca neimpliniti, Benoît Duteurtre este un autor de literatura mai mult decat prolific. In vremuri ca cele de astazi in care un scriitor de anvergura alearga ani de zile dupa un subiect solid pentru o carte, Duteurtre reprezinta in egala masura o exceptie si o bizarerie. De aici s-ar putea deduce, involuntar, ca scrie mult si prost. Intamplator sau nu, lucrurile stau exact pe dos, sau aproape exact. Milan Kundera, scriitor care nu mai are nevoie de nici o prezentare, s-a declarat fermecat de acest…sa zicem inca tanar autor de literatura.

        Pentru amatorii de capodopere trebuie mentionat ca Fetita si tigara nu este probabil una din acele carti care vor invinge timpul, cutremurand generatiile viitoare. . Nu este un roman-reper si poate nici macar cel mai bun roman al lui Duteurtre. In schimb, cititorilor care gusta umorul negru le putem garanta o experienta de lectura pe care n-o vor uita curand. O carte recomandata in primul rand fumatorilor. Asta pentru ca un ne-fumator poate pricepe mai greu de ce un condamnat la moarte ar prefera, ca ultima dorinta, o tigara in loc de un pahar cu lapte, de exemplu. Ei bine, iIntreaga poveste a condamnatului Désiré Johnson duce la ideea ca uneori un viciu iti poate salva viata. Asa o fi?

        Literatura in cheia sol

        Benoît Duteurtre s-a nascut pe 20 martie 1960 la Saint-Andress, in apropiere de Havre. Este fiul lui Jean-Claude Duteurtre si al lui Marie-Claire Georges si, totodata, stranepotul lui René Coty – presedintele Frantei intre 1954-1959.

        Urmeaza cursurile Intitutului catolic Saint-Joseph si, in paralel, incepe sa scrie. La cincisprezece ani se prezinta cu cateva texte la usa Armand Salacrou, scriitor stabilit de multi ani la Havre. Raspunsul primit este unul imbucurator: da, tanarul Duteurtre are talent si ar trebui sa continue sa scrie.

        In 1977 se inscrie la Universitatea din Rouen si incepe studiile de muzicologie. La finalul acestui an il intalneste pe compozitorul german Karlheinz Stockhausen (1928-2007), cel care ii deschide gustul pentru muzica moderna (dealtfel, influenta lui Stockhausen nu se opreste numai la tanarul student Duteurtre; mari maestri ai jazz-ului precum Miles Davis, Charles Mingus, Herbie Hancock, mari nume ale rock-ului precum Frank Zappa sau Roger Waters (Pink Floyd) etc, toti acestia il aseaza pe Stockhausen in capul listei celor care le-au influentat muzica). Dupa un an il are ca profesor pe compozitorul grec Iannis Xenakis, iar in 1979 studiaza sub indrumarea lui György Ligeti, compozitor de origine ungara (nascut in Romania, la Tarnaveni) caruia Duteurtre i-a pastrat o amintire deosebit de calda.

        La inceputul anilor ’80 se muta la Paris. Pentru a se intretine canta la pian prin teatrele din suburbiile Parisului, in cafenele sau sali de dans. In tot acest timp continua sa scrie; multe din articolele sale din aceasta perioada ii apar in revista Playboy. In 1982 ii trimite lui Samuel Beckett un text intitulat Nuit. Placut impresionat, Beckett il sfatuieste sa publice textul in La Revue des Editions de Minuit.

        In 1985 publica primul sau roman, Sommeil Perdu, povestea unui tanar deprimat care pleaca din orasul sau natal pentru a-si cauta norocul la Paris. Doi ani mai tarziu apare romanul Les Vaches – revizuit, completat si publicat in 2000 sub titlul A propos des vaches. Va urma L'amoureux malgré lui (1989), roman social bine primit de critica franceza.

        In 1990 viziteaza pentru prima data Statele Unite si ramane fascinat de New York. La intoarcerea in Franta scrie un eseu intitulat Requiem pour une avant-garde pe care il va publica in 1995. Critica adusa muzicii contemporane franceze si celor responsabili pentru conservarea formelor traditionale nu avea sa-i aduca prea multi prieteni in cercurile criticilor muzicali francezi. Ceea ce deranja in eseul lui Duteurtre era in special comparatia cu Statele Unite si peisajul muzical de acolo si daca ziarul Le Monde, prin vocea unui jurnalist, s-a grabit sa-l desfiinteze pe tanarul cutezator, mai multe publicatii precum Le Point, Le Monde de la Musique, Diapason etc. s-au grabit sa-i ia apararea. De fapt, Duteurtre s-a aparat si singur, intentand un proces publicatiei Le Monde. Sentinta s-a pronunta in favoarea sa si Duteurtre s-a vazut spalat de calomniile care ii fusesera aduse. Tot in 1995, impreuna cu compozitorul Marcel Landowski, infiinteaza o asociatie numita Musique Nouvelle en Liberté, ce-si propunea sa promoveze tinerii compozitori.

        In 1997 primeste Premiul Academiei Franceze pentru volumul de povestiri Drôle de temps. Milan Kundera s-a numarat printre primii care s-au grabit sa-l felicite, dedicandu-i un articol magulitor despre rolul scriitorului in timpurile moderne. In 2001 lui Duteurtre i s-a decernat Premiul Medicis pentru romanul Le voyage en France; cartea care i-a adus primul mare succes de public a fost insa La petite fille et la cigarette (trad. rom. “Fetita si tigara”) – publicata in mai, 2005.

        Astazi Benoît Duteurtre nu este numai un scriitor de succes, ci si un jurnalist de prestigiu. Scrie cu regularitate in Le Figaro, Marianne si Paris-Match; produce si prezinta o emisiune la postul de radio France Musique si este membru in comitetul de lectura al editurii Editions Denoël. In 2004 a semnat libretul pentru comedia muzicala Viva l’Opéra-Comique pusa in scena la Teatrul National de Opera Comica din Paris. In ianuarie 2008 a avut loc premiera piesei de opereta Véronique, de André Messager cu un libret adaptat de Benoît Duteurtre.

(luca marius)

Este autor de romane, eseuri, articole de presa si studii de muzicologie. In 1997 a fost distins cu Premiul Academiei Franceze pentru volumul de povestiri Drôle de temps, iar in 2001 cu Premiul Médicis pentru romanul Le voyage en France. In 2004 a semnat libretul pentru opera comica Viva l’Opéra-Comique, pusa in scena la Théâtre national de l'Opéra-Comique din Paris. In ianuarie 2008 a avut loc premiera spectacolului de opereta Véronique, dupa un libret adaptat de Benoît Duteurtre.  

Romane si volume de povestiri

• 1985 – Sommeil Perdu
• 1987 – Les vaches
• 1989 – L'amoureux malgré lui
• 1992 – Tout doit disparaître
• 1996 – Gaieté parisienne
• 1997 – Drôle de temps (povestiri)
• 1999 – Les malentendus
• 2000 – À propos des vaches
• 2000 – Les belles lettres
• 2001 – Le voyage en France
• 2003 – Service Clientèle
• 2004 – La Rebelle
• 2005 – La petite fille et la cigarette
• 2006 – Chemin de fer
• 2007 – La cité heureuse

Culegeri de eseuri

• 1995 – Requiem pour une avant-garde
• 1997 – L'opérette en France
• 2002 – Le grand embouteillage
• 2007 – Ma belle époque

Tratate de muzicologie

• 1991 – 150 ans de musique française
• 2002 – Un siècle d'Opéra
• 2003 – Paris, capitale de la musique, 1850-1950
• 2003 – André Messager