Desi nu e un tip inalt, Ray Bradbury, asemeni Marelui Zid sau a raposatelor turnuri gemene, poate fi zarit din spatiu. Jos, la noi, pe Terra, cateva sute de oameni au apucat sa-i stranga mana; alte cateva milioane au ramas doar cu ochii in gol privind prin pereti la lumea pe care povestirile lui Bradbury au construit-o, lume in care martienii dau mana peste gard cu vecinii lor de pe Pamant, isi mai fac vizite la sarbatorile importante, se  contrazic pe tema razboiului nuclear, uneori ravnesc unii la averea celorlalti, dar in final e pace, Spatiul e destul de mare si de rabdator sa ne suporte pe toti….  Timpul, asa cum il stim noi,  e o haina prea stramta pentru Bradbury insusi, se simte ca un vlajgan imbracat in haine de imprumut, asa ca il croieste dupa masura sa: mai larg, mai incapator, mai elastic.

Ray Bradbury nu se considera pe sine un autor de science fiction. Plimbarile inainte-inapoi prin timp si spatiu ii servesc drept pretext pentru satira, pentru o ironie proaspata,  pentru a vedea aceeasi durere, insa cu alti ochi sau cu alte lentile. Nu inventeaza oameni, ci contexte.

Umbra lui e atat de mare incat serveste ca adapost catorva duzini de scriitori, regizori, scenaristi si  critici de tot felul, toti fierti de soarele impietrit al unei literaturi care la mijloc de secol XX asuda abundent in efortul de a gasi mijloace noi de exprimare. Imbracat intr-o haina cu buzunare largi, Bradbury  le-a impartit tuturor celor asezati la umbra sa daruri pentru care acestia i-au multumit, cuminti si bucurosi ca in seara de Ajun. Caci asa il va retine istoria literaturii pe Ray Bradbury: ca pe un Mos Craciun care vine la mijlocul lui iulie.  

Timpul de inceput

Se naste pe 22 august 1920 in Waukegan, Illinois , Ray Douglas Bradbury, al treilea fiu al lui Leonard Spaulding Bradbury si al imigrantei suedeze Esther Marie Moberg Bradbury.  Strabunicul si amandoi bunicii din partea tatalui fusesera editori de ziar, o traditie care sufera o pauza  impusa de meseria lui Leonard Bradbury, angajat in industria telefoanelor, dar reluata de Ray Bradbury peste ani. Isi petrece copilaria in Waukegan,( sursa de inspiratie pentru operele sale de fictiune in care apare sub denumirea de Greentown) si in Tucson, Arizona, familia Bradbury penduland intre aceste doua locatii pana in 1934 cand se muta in Los Angeles, California.

Micul Ray se dovedeste un cititor pasionat inca din primii ani ai copilariei. La unsprezece ani incepe sa-si exerseze “stilul”in joaca, scriind povestiri scurte pe hartie de impachetat. Stabilirea familiei Bradbury in Los Angeles, are o influenta covarsitoare asupra de-acum tanarului Ray, care obisnuieste sa bata pe role strazile Hollywood-ului, vanand  celebritati impreuna cu alti pusti de seama lui. Multi dintre acei pustani, precum Ray Harryhausen sau  George Burns, sunt azi vedete ale Americii.(primul este un maestru al efectelor speciale, al doilea - unul dintre cele mai importante voci ale radioului din Statele Unite).

Ray Bradbury isi termina studiile in 1938 la Los Angeles High School. Fusese membru activ al clubului de teatru al liceului si in primii ani de studiu isi exprimase grabit intentia de a deveni actor. Insa talentul sau e in alta parte, lucru pe care il observa doua dintre profesoarele sale din timpul liceului, Snow Longley Housh si Jeannet Johnson. Prima ii dezvolta gustul pentru poezie; a doua il  invata tehnicile de redactare a unei povestiri scurte. Bradbury intra in clubul de poezie al scolii si devine colaborator al Ligii de Science Fiction din Los Angeles. Asa ca dupa absolvire, tanarul Ray Bradbury coace un plan foarte serios, acela de a deveni scriitor “cu norma intreaga”.

Dar pentru ca drumul spre meseria de autor de literatura are in fata  obstacole marunte precum foamea  si cheltuielile legate de intretinerea personala, Ray Bradbury incepe prin a vinde ziare la coltul dintre South Norton Avenue si Olympic Boulevard. Noptile si le petrece in biblioteca municipala, restul timpului in fata masinii de scris, un program urmat riguros timp de patru ani, 1938-1942. Prima povestire publicata,  Hollerbochen's Dilemma, apare in revista “Imagination”; insa prima povestire publicata care ii aduce si bani este Pendulum, aparuta in revista Super Science Stories in 1941. E riscant sa presupunem ca cei 15 dolari pe care ii primeste in urma publicarii ii asigura vreun tip de confort. Este in cautare de modele literare care sa-i ghideze stilul inca incert, ii include printre mentori pe Henry Kuttner, Leigh Brackett, Robert Heinlein si Henry Hasse. In 1942 scrie povestirea The Lake, in care Ray Bradbury isi recunoaste stilul pe care il cauta de ceva vreme. Plin de elan, renunta la slujba sa de vanzator de ziare si  incepand cu 1943 se dedica in totalitate scrisului. Majoritatea povestirilor sunt publicate in reviste literare modeste, in periodice care n-au prestigiul necesar pentru lansarea unui debutant. Insa norocul se mijeste in 1945, cand povestirea sa The Big Black and White Game este selectata in competitia Best American Stories.

Din culise

In  vara lui 1946, intr-o librarie, pe atunci prea putin cunoscutul Ray Bradbury, o cunoaste pe Marguerite McClure, absolventa a Universitatii California, in acel moment de vara vanzatoare in librarie. A fost ceva la prima vedere: Marguerite l-a luat pe Bradbury, imbracat intr-o tunica cu buzunare cam largi, prea groasa pentru canicula acelei zile, drept un hot. Avea toate motivele de partea acestei impresii, magazinul fusese tinta mai multor furturi in acea saptamana. Marguerite a actionat in fronda, intrand curajoasa in vorba cu suspectul. Acesta a ripostat, vorbindu-i despre povestirea selectionata pentru Best American Stories, despre cea la care tocmai lucra, si, tot plin de curaj, a invitat-o la o cafea… . Armistitiul s-a semnat un an mai tarziu, pe 27 septembrie la Biserica Pastorul cel Bun, din Los Angeles.

Tot in 1947, la editura Arkham House apare primul volum de povestiri semnat de Ray Bradbury, Dark Carnival. Unele dintre aceste povestiri fusesera deja publicate prin reviste sau magazine literare, fapt care a amortizat impactul acestui prim volum pe piata literara. Insa in 1950, o data cu publicarea primului roman  The Martian Chronicles, spiritul vizionar al lui Bradbury isi face loc in literatura americana, un pas inainte care se datoreaza si unei recenzii spectaculoase a lui Christopher Isherwood, un respectat critic britanic stabilit in Statele Unite. Cartea descrie incercarile pamantenilor de a cuceri si coloniza planeta Marte si atitudinea recalcitranta a martienilor fata de acesti conchistadori fatarnici de pe Terra care vin cu discursuri despre pace si infratire intre planete, in timp ce la ei acasa, pe Pamant, se pregatesc de un razboi nuclear. Romanul este mai mult o fabula decat un science fiction, si reuseste sa surprinda toata angoasa prefacerilor sociale si politice din  America anilor ’50: teama de razboiul nuclear, reactiile anti-rasism si cenzura, teama de celelalte mari puteri, aspiratia omului de rand spre o viata simpla, pasnica.

In 1951 apare colectia de povestiri The Illustrated Man, si o intreaga America gafaie, incercand sa tina pasul cu acest scriitor nou care scrie si publica cu aceeasi iuteala cu care gandeste. Dar cariera lui Bradbury e abia la inceput, inca isi drege vocea pentru partiturile care urmeaza.

Fahrenheit 451 este romanul considerat capodopera incontestabila a lui Ray Bradbury. Aparut in 1953, volumul e o mixtura a unor nuvele scrise la finalul anilor ’40, intr-o vreme cand, neputand sa-si permita o camera de birou, Bradbury scria intr-un subsol al universitatii, la o masina de scris inchiriata cu 10 centi pe jumatate de ora. Fahrenheit 451, (temperatura la care ia foc hartia de scris) plaseaza actiunea intr-o societate din viitor in care cuvantul scris este cu desavarsire interzis, pompierii avand datoria sa perchezitioneze pe toti cei care se sustrag acestei prohibitii si sa le arda cartile. La fel de cutremuratoare este si adaptarea cinematografica a romanului realizata in 1966, cu o regie semnata de François Truffaut, in rolurile principale - Julie Christie si Oskar Werner.

Omul de pe Terra

The October Country, Dandelion Wine,  A Medicine for Melancholy, Something Wicked This Way Comes, I Sing the Body Electric!, Quicker Than the Eye, Driving Blind, sunt doar cateva din cele peste treizeci de volume de povestiri si romane care au urmat si care au facut din Ray Bradbury un colos al literaturii americane. Dar toate premiile literare obtinute, toate distinctiile si medaliile primite nu spun nimic in legatura cu influenta pe care Bradbury a avut-o asupra oamenilor de litere, de teatru, de film, asupra directiilor pe care literatura sa le-a deschis in aproape toate domeniile artistice. 600 de povestiri, zeci de eseuri, poeme, piese de teatru si de televiziune – toate acestea sunt doar cifre si statistici, care pot plasa un autor intr-o categorie, dar care nu-i pot descrie opera. Incepand cu anii ’60, lucrarile de fictiune a lui Bradbury se apropie mai mult de introspectie, de fantezie, departandu-se de zona science fiction-ului clasic.

In 1986, nemultumit de seria adaptarilor pentru televiziune a povestirilor sale din The Martian Chronicles, Bradbury pune bazele unui teatru TV (Ray Bradbury Theater) care sa-i permita realizarea propriilor variante pentru televiziune a povestirilor aparute in volum.  Teatrul va functiona pana in 1992, timp in care Bradbury  realizeaza 65 de versiuni pentru cinematografie ale lucrarilor sale.

Multe din povestiri sunt adaptate de revista EC Comics, de seriale celebre de televiziune precum Twilight Zone si Night Gallery, in show-uri de televiziune ca Tales of Tomorrow, Lights Out, Out There, Suspense, CBS Television Workshop, Jane Wyman's Fireside Theatre, Star Tonight, Windows si Alfred Hitchcock Presents.

Insa nu toate adaptarile s-au bucurat de succes. In 2005, versiunea pentru cinematografie a povestirii lui Bradbury, A Sound of Thunder, a starnit o reactie negativa unanima din partea criticilor de film. In New York Times, criticul de film A.O. Scott se arata profund dezamagit de deturnarea unei povestiri elegante intr-un film zgomotos, strident si incoerent. Cu un an inainte, Bradbury protestase impotriva regizorului Michael Moore pentru folosirea iresponsabila a acestuia din urma a titlului “Fahrenheit 9/11”, aluzie la Fahrenheit 451, in documentarul sau despre administratia de la Casa Alba condusa de George W. Bush.

Activitatea lui Ray Bradbury  include  si implicarea in proiecte civice si educationale, este consultant si unul din furnizorii conceptului centrului   “1964 New York World's Fair”; contribuie la realizarea pavilioanelor Orbitron si EPCOT (Experimental Prototype Community of Tomorrow) ale parcurile Disneyland din Paris si Anaheim; colaboreaza cu arhitectul Jon Jerde la realizarea conceptului de “shopping/entertainment plazas”, concept regasit la Galeria Glendale din Los Angeles sau la Horton Plaza din San Diego.

In 2004, pe 17 noiembrie presedintele George W. Bush ii inmaneaza in cadrul unei ceremonii oficiale National Medal of Arts. Este o incununare a unui sir lung de premii, printre care O. Henry Memorial Award, Benjamin Franklin Award, World Fantasy Award,  Grand Master Award, PEN Center USA West Lifetime Achievement Award etc. Pentru scenariul filmului de animatie The Halloween Tree primeste Premiul Emmy, iar pentru contributia sa in cinematografie si televiziune, Ray Bradbury are numele gravat pe o stea a Bulevardului Hollywood. Un crater de pe Luna poarta denumirea "Dandelion Crater" (dupa romanul sau Dandelion Wine) , iar in spatiu “detine” un asteroid numit in cinstea sa - "9766 Bradbury”.

Locuieste la Los Angeles. Sotia sa, Marguerite McClure, a murit in 2003. Este tata a patru copii. Are opt nepoti si patru pisici, acestea din urma mostenire a sotiei sale. Este un om al timpului prezent si la 86 de ani are o energie  creatoare care l-ar intimida pe orice tanar de 20. Una din ironiile vietii sale e faptul ca nu a condus niciodata o masina, el, omul planetelor. S-a incumetat sa  urce  pentru prima data in avion la 62 de ani.

(Luca Marius)