Pilot in cadrul Fortelor Aeriene Franceze, diplomat, scriitor, scenarist, regizor – Gary a indeplinit ca dupa un plan sperantele pe care mama sa, Nina Owsczinski, si le pusese in el pe vremea cand soseau in Franta cu putine bagaje si cu multa speranta. Mica actrita de provincie, femeie de serviciu, frizerita de caini, croitoreasa, ea si-a considerat intotdeauna fiul un supradotat. Si l-a obligat sa fie. „Vei fi erou“. Si a fost un pilot cu mari fapte de vitejie in cel de-al Doilea Razboi Mondial. „Vei fi ambasadorul Frantei“. Si a fost. „Vei fi un celebru scriitor al lumii“. Si Romain Gary a fost mai mult decat atat: singurul scriitor care a reusit sa primesca doua premii Goncourt, sfidand astfel Academia Goncourt care nu acorda acest premiu decat o singura data unui scriitor. Farsa avea sa fie dezlegata abia in 1981, la un an de la moartea lui Gary, care semnase a doua sa carte premiata cu Goncourt cu pseudonimul Emile Ajar, si-l desemnase pe un var de-al sau sa poarte pentru publicul francez aceasta identitate.

In acest an ii este publicata lucrarea postuma „Vie et mort d’Emile Ajar“: aici Gary pune semnul identitatii intre el si Ajar, lasandu-i muti de uimire pe toti marii specialisti in decriptarea diverselor tehnici de scriitura. Farsa se intoarsese insa impotriva farseur-ului: din 1975, anul celui de-al doilea premiu Goncourt, Emile Ajar devenise noua revelatie a literaturii franceze. Gary nu poate sa marturiseasca adevarul si intra intr-o perioada crunta de depresii: pseudonimul sau e pe buzele tuturor, nimeni nu stie cine se ascunde in spatele lui. Gary mai semnase in cariera sa si cu alte pseudonime (Fosco Sinibaldi; Shatan Bogat), poate pentru ca ii placea aceasta joaca de identitati, poate pentru ca personalitatea sa nu putea fi inghesuita in spatele unui singur om, poate ca nu se (re)simtea ca un singur Romain Gary si a vrut sa-i boteze pe toti cei pe care ii recunostea in sine insusi. Un adevarat personaj, Kacew-Gary-Ajar-Sinibaldi-Bogat, o aparitie surprinzatoare nu numai prin paginile romanelor sale, ci chiar si in public. Michel Tournier povesteste despre el ca „era un tip ciudat, se prezenta machiat, avea fata fardata. Era straniu ca personaj, foarte demodat, aducea cu un erou sentimental al anilor ’30, pe care il puteai vedea la inceputurile cinematografului“.

Se naste pe 8 mai 1914 in localitatea Vilnius (Lituania), pe atunci posesiune tarista, sub numele de Roman Kacew. In 1925, tatal Arieh-Leib Kacew, isi abandoneaza familia si se recasatoreste, Roman ramanand in grija mamei, Nina Owczinski, o starleta de provincie. Cind Roman are doar treisprezece ani, se stabileste impreuna cu mama sa in Franta, la Nice. Isi incepe studiile de drept, mai intai in Aix-en-Provence si apoi la Paris. Se inscrie in cadrul Fortelor Aeriene Franceze si se antreneaza ca pilot. In timpul ocupatiei naziste din cel de-al Doilea Razboi Mondial se refugiaza in Anglia, si lupta sub comanda lui Charles de Gaulle in misiuni in Europa si in Africa de Nord. Termina razboiul cu titlul de comandor al Legiunii de Onoare si se angajeaza in serviciul diplomatic francez, mai intai ca secretar al Delegatiei Franceze la Organizatia Natiunilor Unite, in 1952 la New York, in 1955 la Londra, apoi drept consul general al Frantei la Los Angeles, in 1956.

Se casatoreste in 1944 cu Lesley Blanch – jurnalista, scriitoare, redactor la revista „Vogue“. Isi schimba numele din Roman Kacew mai intai in Romain Gari, optand in cele din urma pentru varianta sub care l-a retinut istoria literaturii : Romain Gary. In 1961 o intalneste pe actrita americana Jean Seberg, iar relatia care se infiripa intre cei doi produce divortul intre Leslie Blanch si Gary. Un an mai tarziu, in 1962, se casatoreste cu Jean Seberg, cu care va avea un fiu: Alexander Diego Gary.

In 1970 lucrurile iau o intorsatura bizara: Jean Seberg, insarcinata in luna a saptea, declara ca paternitatea copilului nu-i apartinea sotului ei, Romain Gary, ci unui activist de culoare din partidul Panterelor Negre, organizatie in favoarea careia actrita milita de cativa ani. Insa Seberg pierde brusc sarcina, il pierde si pe Gary care reclama si obtine divortul, iar noua ani mai tarziu, in 1979, Jean Seberg se sinucide. Disparuse in urma cu o saptamana de acasa, iar moartea a survenit in urma unei supradoze de barbiturice. Nu era la prima tentativa de acest gen: cu cateva luni in urma incercase sa se arunce in fata unui tren. Vestea il zguduie pe Gary, acesta trece printr-o perioada crunta de depresii, perioada care se va sfarsi pe 2 decembrie 1980, cand Romain Gary isi curma zilele cu un glonte in locuinta sa din Paris.

Gary – identitati literare

Primele incercari literare cunoscute dateaza din 1935: influentat de scrierile lui Malraux, Gary scrie doua povestiri, „L’orage“ si „Une petite femme“, ambele publicate in revista franceza „Gringoire“. Succesul vine insa zece ani mai tarziu cu romanul „Education europeenne“, lucrare care ii aduce Premiul Criticilor in Franta, si o apreciere mai mult decat favorabila in Anglia – aici este publicata sub titlul „Forest of Anger“, eroul romanului fiind un adolescent de paisprezece ani ce lupta in Miscarea de Rezistenta din Polonia impotriva ocupatiei germane. Traducerea in engleza va fi revizuita de Gary insusi si re-publicata in 1960 cu titlul „Nothing Important Ever Dies“. In 1956 ii apare romanul „Les Racines du Ciel“ – fresca a vietii coloniale din Africa Ecuatoriala Franceza, pentru care Romain Gary primeste Premiul Goncourt. Cartea va fi ecranizata in 1958, in regia lui John Houston, cu o distributie de exceptie: Trevor Howard, Orson Welles, Juliette Greco.

Anii ’60 reprezinta o perioada deosebit de prolifica pentru Gary, apare „La Promesse de l’aube“, roman autobiografic, „La Danse de Gengis Cohn“ – o tragicomedie in care stafia unui actor evreu de „stand-up comedy“ il bantuie pe ofiterul nazist care il condamnase la moarte si-l executase; „Lady L.“ – satira sociala, „Chien blanc“ (1970), povestea unui caine antrenat sa atace doar negri, un comentariu acid la adresa politicii rasiale, a fost ecranizata in 1982, la doi ani de la moartea lui Gary, in regia lui Samuel Fuller. In 1968 Gary debuteaza ca regizor cu pelicula „Les oiseaux vont mourir au Perou“, din distributie facand parte, cap de afis, Jean Seberg, sotia sa din vremea aceea.

In 1975 Romain Gary joaca memorabila farsa „Emile Ajar“ Academiei Goncourt: Premiul Goncourt este acordat romanului „La Vie devant soi“ („Ai toata viata inainte“, Editura Univers, 1993) semnat de Gary sub acest pseudonim, cu care de altfel mai semnase in urma cu un an (1974) o alta lucrare – „Gros-Calin“. Pentru a iesi din incurcatura, la decernarea premiului, Gary il roaga pe un var de-al sau, Paul Pavlovitch, sa pozeze in persoana lui Emile Ajar. Adevarul iese la iveala abia in 1981, la un an de la moartea lui Gary, in lucrarea sa postuma „Vie et mort d’Emile Ajar“. Omul care scria in 1960: „la 44 de ani ma mai trezesc visand la unele gingasii esentiale“ (romanul autobiografic „La Promesse de l’aube“), incheie in ultima sa lucrare, „Vie et mort d’Emile Ajar“, cu aerul triumfator al sinucigasului: „Je me suis bien amuse, au revoir et merci“.